Astăzi, 10 iunie 2024, în jurul orei 14.40, pompierii vâlceni au fost solicitați, prin SNUAU 112, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (bucătărie de vară), în comuna Budești. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și Secției de Pompieri Govora, cu patru autospeciale de stingere cu apă spumă, o autospecială de muncă operative, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
„Echipajele operative sosite la locul intervenției au constatat că incendiul se manifestă la acoperișul locuinței (care are o suprafață de circa 400 de metri pătrați) și la anexa lipită de aceasta, cu degajări foarte mari de fum. Concomitent cu operațiunile de stingere, pompierii au evacuat un cățel și două butelii din interiorul locuinței, precum și mai multe butelii aflate în proximitatea locuinței. Nu au fost identificate persoane surprinse de incendiu în interiorul locuinței. O persoană de sex feminin (proprietara), care prezenta simptomele unui atac de panică, a fost evaluată de către echipajul medical SMURD, ulterior refuzând transportul la spital”, au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea.
„Intervenția promptă și profesionistă a pompierilor vâlceni, precum și mobilizarea optimă de tehnică de intervenție și de personal au dus la localizarea într-un timp foarte scurt a incendiului, pericolul de extindere la alte clădiri din zonă sau la restul locuinței fiind îndepărtat. Se acționează pentru stingerea ultimelor focare și pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului. Misiune în dinamică”, ne comunicau reprezentanții ISU Vâlcea la ora 14.50.