Poliţiştii din cadrul IPJ Valcea au desfăşurat acţiuni pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice pe raza judeţului, avand sprijinul specialiştilor din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea. Astfel, ei au verificat două societăţi comerciale, cu puncte de lucru în municipiul Râmnicu Vâlcea şi staţiunea Voineasa, ce au ca obiect de activitate prelucrare şi transport de material lemnos.
Cu acest prilej, au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, privind evidenţierea, depozitarea şi provenienţa materialului lemnos, motiv pentru care poliţiştii au sancţionat contravenţional agenţii economici, cu amenzi în cuantum de 20.000 de lei şi au dispus confiscarea valorică a 357,58 metri cubi de cherestea, din răşinoase, în valoare totală de peste 190.000 de lei.
5 mai 2017