22 noiembrie 2024

Încă un Cod Galben peste Vâlcea! Iarna vine de la… Sibiu?

În această dimineață de vineri, 22 noiembrie 2024, meteorologii au emis o nouă avertizare de tip Cod Galben valabilă pentru județul Vâlcea. Este vorba despre o avertizare valabilă pentru treimea nordică a județului nostru (zona montană), în care se vor semnala intensificări ale vântului, viscol cu rafale de 60-80 km/h, pe crestele montane rafalele de vânt urmând să depășească 80-100 km/h.

Această atenționare de Cod Galben este valabilă începând de astăzi, 22 noiembrie (ora 20.00) și până mâine, 23 noiembrie 2024 (ora 23.00).

În context este de menționat că, în județul Sibiu, este deja iarnă. A nins în aproape tot județul, în unele zone din Sibiu fiind semnalate probleme (drumuri blocate și închise, căderi de pomi, autostradă închisă temporar, căderi de cabluri de telecomunicații etc.). Rămâne de văzut, deci, dacă iarna instalată în județul Sibiu va avea putere să ajungă și în județul Vâlcea.

You May Also Like