14 noiembrie 2016

INCREDIBIL. Un hacker care a comis 262 de fapte a fost prins de polițiștii din VÂLCEA

Un bărbat era căutat pentru comiterea de infracţiuni informatice. Acesta a fost identificat de către poliţiştii vâlceni.
În data de 11 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri au depistat un bărbat în vârstă de 34 ani, urmărit internaţional de către autorităţile judiciare din Germania, pentru săvârşirea unui număr de 262 de infracţiuni de fraudă informatică şi constituirea unui grup infracţional organizat, fapte comise în perioada 2014-2015, producând un prejudiciu total de 636.708 euro.

Faţă de cel în cauză, autorităţile judiciare au emis mandat european de arestare sub aspectul comiterii mai multor infracţiuni de fraudă informatică, arătând că în noiembrie 2014, acesta, împreună cu alţi complici au constituit un grup pentru a deschide, în nume propriu, conturi curente la diverse bănci prezentând documente falsificate pentru a primi în aceste conturi sumele de bani rezultate din activităţile infracţionale desfăşurate.
Intenţia era de a retrage aceste sume de bani în numerar, la scurt timp după aceea.

Acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, care a dispus măsura reţinerii tânărului pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

You May Also Like

One thought on “INCREDIBIL. Un hacker care a comis 262 de fapte a fost prins de polițiștii din VÂLCEA

Comments are closed.