Incendiul izbucnit ieri, 8 noiembrie 2024, în comuna Câineni, pare scăpat de sub control. Numai în ultimele ore suprafața afectată s-a mărit cu zece hectare, ajungând la un total 38 de hectare. Zona este foarte greu accesibilă, cel puțin pe unele porțiuni, astfel că misiunea pompierilor și a zecilor de voluntari prezenți la fața locului este mult îngreunată.
În aceste condiții, ISU Vâlcea a solicitat sprijinul unui elicopter cu dotări speciale pentru stingerea incendiilor. Elicopterul va ajunge la Câineni în orele următoare. Vom reveni cu imagini și cu informații.