27 februarie 2024

Într-un județ vecin s-a pierdut o geantă cu 15.000 de euro în mod straniu

În seara zilei de luni, 26 februarie 2024, în jurul orei 21.50, un polițist de 48 de ani, aflat în timpul liber, la cumpărături, la un centru comercial din Pitești, a observat la ieșirea spre parcare, o geantă de damă, pe o bancă, fără ca în apropierea acesteia să observe vreo persoană. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Argeș ne-au oferit informații despre această întâmplare, rezolvată cu celeritate de angajatul Inspectoratului de Poliție din județul învecinat Vâlcii.

„Având în vedere experiența polițistului, de investigare a faptelor contra patrimoniului, care l-a făcut să își dea seama foarte repede că obiectul în cauză a fost uitat, nu a stat pe gânduri și a luat geanta, chiar dacă își asuma în acest fel o sarcină în plus. Polițistul a dus geanta la sediul secției unde lucrează, care arondează și locul în care obiectul a fost găsit, unde, împreună cu colegii, a verificat conținutul bagajului, găsind suma de aproximativ 15.000 de euro, precum și alte obiecte în baza cărora a putut stabili identitatea deținătoarei de drept”, au anunțat polițiștii argeșeni.

„Polițistul a dus verificările până la final, astfel că, în jurul orei 22.30, a ajuns la o adresă din comuna Bascov, unde, după ce femeia în cauză a oferit relații pentru a rezulta fără nici un dubiu că este deținătoarea de drept a genții și conținutului, acesteia i-a fost restituit obiectul pierdut. Femeia, de 45 de ani, a avut astfel parte de o mare bucurie. Felicitări comisarului șef de poliție Valentin Alin Bunescu, din cadrul structurii de investigații criminale a Secției 2 Poliție Pitești, pentru modul în care a ales să își îndeplinească datoria de om și de polițist!”, se mai arată în comunicatul ce ne-au fost transmis de IPJ Argeș.

You May Also Like