6 ianuarie 2025

ÎPS Varsanufie: „Sfântul Ioan Botezătorul a dorit să trezească conştiinţele tuturor acelora care veneau la râul Iordan pentru a primi botezul”

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, în cuvântul împărtășit preoților și credincioșilor în Duminica dinaintea Botezului Domnului (5 ianuarie 2025), la Parohia Rădăcinești – comuna Berislăvești din Protoieria Călimănești a subliniat că „predica Sfântului Ioan Botezătorul semăna în sufletele oamenilor dragostea pentru Dumnezeu, dorința de a se așeza pe calea Împărăției”.

„De aceea, ne încredințează Sfântul Ioan Botezătorul că Dumnezeu curăță tot ceea ce este vechi și abia apoi varsă harul înnoirii și al vieții veșnice, cum se spune prin proorocul Osea: «Să ne întoarcem către Domnul, căci numai El, după ce ne-a rănit, ne tămăduieşte, iar după ce ne-a bătut, ne leagă rănile noastre». Așadar, ne apropiem de Luminatul Praznic al Botezului Domnului spre a dobândi simţirea care este mai presus de orice cunoaştere, prezenţa tainică, în har, a lui Dumnezeu”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie.

Creștinii ortodocși sărbătoresc, în fiecare an, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza.

You May Also Like