24 noiembrie 2024

Lasă, că recuperăm în „prelungiri”! CÂȚI VÂLCENI au votat până la ora 11.00?

Este duminică, 24 noiembrie 2024! Ziua alegerilor prezidențiale (primul tur) în România. Și dacă am fi vrut să scriem că este ziua mult așteptată… nu avem cum să scriem asta. De ce? Pentru că locuitorii județului Vâlcea demonstrează, cel puțin până la ora 11.00, că nu prea au așteptat aceste alegeri. Prezența la vot până la această oră este destul de scăzută în județul nostru, de aproximativ 11%. Media la nivel național este de aproape 12%, fiind județe în care media de participare a cetățenilor la vot (calculată până la ora 11.0) este de 15-16%.

În Vâlcea, până la ora 11.00, votaseră doar 34.000 de alegători din totalul celor 314.358 înscriși pe liste. În Vâlcea, până la această oră, 40 dintre voturi au fost exprimate prin intermediul urnei mobile.

Procesul de votare se va încheia la ora 21.00, în toată țara. Este important de subliniat că, dacă la ora 21.00, vor fi alegători aflați în incinta unei secții de votare și care nu au apucat să voteze, ei vor putea vota până la ora 23.59.

You May Also Like