Sentiment de panică în rândul șoferilor cărora le place să calce prea tare pedala de accelerație! Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe, care, evident, ca orice radar, vor măsura viteza de deplasare a autovehiculelor.
Trei dintre cele cinci județe ale Olteniei vor avea drumuri pe care se montează radare fixe. Nu este exclus ca astfel de radare să fie montate, în viitor și pe alte drumuri naționale din țară. Astfel, în județele Dolj, Gorj și Vâlcea, radarele fixe se vor afla pe următoarele drumuri:
Dolj: DN55 – Bratovoești; DN65 – Podari; DN6 – Coșoveni; DN65 – Pielești;
Gorj: DN66 – Drăguțești;
Vâlcea: DN64 – Ionești; DN67 – Budești; DN7 – Călimanești (Seaca).
Camerele de supraveghere ale radarelor fixe vor prelua imagini care vor fi analizate de către polițiștii rutieri. Șoferii care au încălcat limita de viteză vor primi amenda acasă, împreună cu dovada încălcării limitei de viteză. Legea conține și o prevedere foarte interesantă: dacă proprietarul autovehiculului refuză să spună cine se afla la volan, atunci el poate primi o amendă cu valoarea de până la 4.000 de lei.