5 decembrie 2016

MOARTE CUMPLITĂ: Un bărbat din Vâlcea a murit intoxicat cu monoxid de carbon în propria-i locuinţă

 

Pompierii militari din cadrul ISU „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în data de 3 decembrie 2016, la ora 09.50, în comuna Suteşti, pe strada Principală, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit.

Flăcările s-au declanșat în interiorul locuinței, iar până la stingerea incendiului au ars: elemente de mobilier şi materiale textile. În momentul sosirii echipajelor de intervenție, proprietarul locuinţei în vârstă de 83 ani, era inconştient, posibil intoxicat cu monoxid de carbon. S-au executat manevre de resuscitare de către echipajul SAJ. După aproximativ o oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage la întregul imobil și la alte bunuri din apropiere. Din păcate, pentru proprietarul locuinței nu s-a mai putut face nimic, decesul acestuia fiind declarat de către medicul de la ambulanță după efectuarea manevrelor de resuscitare. Cercetările preliminare arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma aprinderii materialelor combustibile amplasate în imediata apropiere a sobei.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.