Angajații de la Drumuri Naționale Vâlcea au programate și astăzi, marți, 16 aprilie 2024, mai multe lucrări în diferite localități din județul nostru. Astfel, în funcție de condițiile meteo, sunt valabile următoarele restricții de circulație:
• Pe sectorul de drum DN 7CC (km 0+000 – km 3+000), pe raza localităților Călimănești – Jiblea, se lucrează la cosit vegetație mecanizat, între orele 08.00 – 16.00. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat pe ambele sensuri de mers;
• Pe sectorul de drum DN 7 (km 226+000 – km 229+000) în extravilanul localităților Robești – Câineni, se lucrează la reparații asfaltice între orele 08.00 – 18.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată de piloți de circulație;
• Pe sectorul de drum DN 7A (km 29+400 – km 29+500), în extravilanul comunei Malaia, se lucrează la montare/ reparare parapet metallic, între orele 08.00 – 16.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată de piloți de circulație;
• Pe sectorul de drum DN 67B (km 69+000 – km 77+000), în extravilanul localităților Zătreni – Tetoiu, se lucrează la tăiere vegetație pentru creare vizibilitate, între orele 08.00 – 16.00. Circulația rutieră se desfășoară pe jumătate din cale, fiind dirijată de piloți de circulație.