Incident dramatic în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, în această seară de marți, 23 ianuarie 2024. O septuagenară s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc, căzând pe acoperișul scării de la intrare. Femeia era conștientă în momentul în care cadrele medicale de la Ambulanță au ajuns la fața locului, ea fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Vâlcea.
“Poliţiştii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba de o femeie de 70 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. În urma evenimentului, femeia a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul” – informează Poliția Vâlcea.
foto ilustrativ