În această seară de 12 februarie, în jurul orei 19.00, la intersecția dintre bulevardul Tineretului și strada Mihai Eminescu, un autovehicul a lovit un pieton care se angajase în traversare (cel mai probabil) regulamentară. În acea zonă, din apropierea Dispensarului Ostroveni și a Oficiului Poștal din același cartier există trecere de pietoni, marcată corspunzător, însă vremea nefavorabilă a făcut ca femeia care conducea autovehiculul să nu poată evita impactul. Acesta este cel de-al doilea accident cu persoane rănite produs în ultimele ore pe raza județului Vâlcea având drept cauze condițiile meteo nefavorabile. Accidentul anterior s-a produs, în jurul orei 16.00, pe raza orașului Băbeni, când două persoane au fost rănite.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit că o femeie de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 61 de ani, din municipiu. În urma impactului, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, au informat polițiștii.