16 august 2024

PERSOANĂ LOVITĂ de fulger în Munții Căpățânei! Salvamontiștii vâlceni, alături de cei gorjeni, au făcut tot posibilul…

Vremea instabilă din ultimele 24 de ore, mai ales în zona montană, a adus furtuni, ploi, descărcări electrice frecvente și chiar inundații – așa cum s-a întâmplat pe strada Heleșteului din orașul Brezoi.

Un caz greu de rezolvat a fost cel al unei persoane care, după orele prânzului, în ziua de Sfânta Maria, a fost lovită de fulger în Munții Căpățânei. Salvamontiștii din Postul Salvamont Polovragi au intervenit pentru salvarea acestei persoane, ulterior, în acea zonă, ajungând și salvamontiști din județul Vâlcea.

„În masivul Căpățânei o persoană a fost lovită de fulger. Din primele informații, persoana este în viată. Din păcate, frontul atmosferic nu permite intervenția elicopterului. Singura șansă este deplasarea cu o ambulanță Salvamont și intervenția terestră. În zona se deplasează și salvamontiștii din Vâlcea”, anunțau salvamontiștii, ieri, în jurul orei 13.00.

„Cele două echipe de salvamontiști din Gorj si Vâlcea au ajuns la locația în care se afla persoana lovită de fulger, o vor stabiliza și pregăti pentru transport cu ambulanța Salvamont Gorj către baza muntelui, unde o vor preda unei ambulanțe SAJ Gorj sau vor identifica o locație unde să poată ateriza elicopterul trimis din POA Craiova”, au mai anunțat salvamontiștii, după ora 14.00.

Ulterior, persoana în cauză a ajuns în viață la spital.

You May Also Like