2 decembrie 2024

Polițiștii l-au dus la spital pe bărbatul prins beat la volan, pe un drum din Mihăești

La data de 30 noiembrie 2024, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mihăești au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe strada Mânăstirii, în localitate. În urma verificărilor, la volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 47 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, conform legislației în vigoare.

You May Also Like