În perioada 8 martie (ora 08.00) – 11 martie (ora 08.00), pompierii din cadrul celor opt subunități de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al judeţului Vâlcea au desfășurat 70 de misiuni. Dintre acestea, 47 de misiuni au fost pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale, 11 misiuni au fost pentru localizarea și lichidarea incendiilor (dintre care nouă misiuni la vegetație uscată), trei misiuni pentru protecția comunității și nouă pentru alte situații de urgență.
„Echipajele operative au efectuat trei misiuni de recunoaștere în teren, în localitățile Prundeni, Băile Govora și Racovița. În perioada analizată, echipajele SMURD au intervenit în 47 de cazuri pentru acordarea asistenței medicale de urgență, fiind asistate 50 de persoane. Pompierii militari au fost solicitați să intervină la alte nouă situații de urgență, pentru deblocare uși, transportarea persoanelor supraponderale și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la accidente rutiere”, au anunțat reprezentanții ISU Vâlcea.