Doi tineri de 17 şi 18 ani s-au dovedit a fi hoţii care au spart patru automate de cafea în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Tinerii au dat lovitura în noaptea de, 6/7 martie 2018, ei jefuind mai multe automate de cafea din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, de pe strada General Magheru şi din Piaţa Centrală.
Culmea tupeului, în următoarea noapte, adică 7/8 martie 2018, ei se pregăteau de încă o spargere, numai că de data aceasta poliţiştii de la Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea au fost vigilenţi şi i-au prins în flagrant.
Tinerii se deplasau cu o maşină prin centrul municipiului, erau îmbrăcaţi în negru, aveau mănuşi în mâini şi glugi în cap şi erau dotaţi cu mai multe unelte. Acum, cei doi hoţi sunt cercetaţi penal pentru furt calificat.