Marti, 27 septembrie 2016, taximetristii pieat din Ramnicu Vacea si localitatile limitrofe au fost „alergati” pe strazi de politistii rutieri.
Astfel, au fost controlate 74 de autovehicule, fiind aplicate 50 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 4 certificate de înmatriculare.
„Poliţiştii au oprit pentru control pe DN 64 –Vlădeşti, un autovehicul taxi, condus de L. Elena, de 45 de ani, cu care erau transportate persoane în regim taxi. Oamenii legii au stabilit faptul că aparatul de taxat şi lampa taxi nu erau puse în funcţiune pe poziţia „ocupat”. De asemenea, s-a stabilit că cea în cauză ar fi îmbarcat persoane din altă localitate decât cea de autorizare, iar în cadrul aceleiaşi curse a transportat 4 clienţi diferiţi, motiv pentru care conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi” – precizeaza IPJ Valcea.
28 septembrie 2016