21 martie 2022

RAZII de AMPLOARE în VÂLCEA. Amenzi de peste 45.000 de lei

Week-end plin pentru polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, dar și pentru cei ai Polițiilor orășenești Horezu, Drăgășani, Bălcești și Govora, care au organizat razii de amploare pe șoselele din Vâlcea. Scopul lor a fost acela de a preveni și combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere în județul Vâlcea.

Oamenii legii au acționat în special pe drumurile naționale – DN 7, DN 64, DN 67. În cadrul acțiunilor au fost verificate 259 de autovehicule și au fost legitimate 304 persoane, fiind aplicate 158 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 45.000 de lei, pentru depășirea limitei legale de viteză, depășiri neregulamentare, neacordare prioritate vehicule și pentru alte nereguli.

Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce 32 de permise de conducere, dintre acestea 23 pentru nerespectarea limitei legale de viteză, 8 pentru depășiri neregulamentare, iar o sancțiune pentru neacordare prioritate vehicule.

De asemenea, au fost retrase și 7 certificate de înmatriculare.

Spre exemplu, ieri , 20 martie a.c., polițiștii au depistat un bărbat în timp ce ar fi condus un autovehicul pe DN64, în localitatea Râureni cu o viteză de 101 km/h pe un sector de drum limitat la 50 km/h(+51km/h). Persoanei în cauză i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.

You May Also Like