Ora 19.25, seara de 24 septembrie 2024. Jandarmii montani din cadrul Jandarmeriei Vâlcea primesc un apel la 112. Un bărbat se rătăcise pe un traseu montan în zona Parcului Buila și avea nevoie de ajutor.
Dorel și George au plecat imediat spre zona indicată de bărbat. Au luat legătura cu persoana rătăcită, care le-a spus jandarmilor că este pe marginea unei prăpăstii și îi e teamă să mai înainteze. Îi era frig și frică. Jandarmii i-au transmis să se adăpostescă lângă o stâncă până când vor sosi. Bărbatul are 55 de ani și este domiciliat în București.
„Două ore și 40 de minute a durat drumul parcurs de jandarmi până la locul unde se afla bărbatul. Un traseu periculos, mai ales în timpul nopții. Până la sosirea colegilor noștri, lângă bărbat a apărut de nicăieri o cățelușă. Rătăcită și ea. S-a așezat liniștită lângă el și a rămas tot timpul acolo, așteptând. Când au ajuns jandarmii, ea a fost prima care i-a întâmpinat, sărind pe ei cu bucurie, știind că o vor duce acasă. Jandarmii s-au asigurat că bărbatul este bine, apoi au coborât împreună până la Mănăstirea Pahomie, unde bărbatul avea mașina. Cățelușa i-a urmat. După ce l-au lăsat, în siguranță, pe bărbat la mașină, colegii noștri s-au întors la autospeciala de serviciu pentru a reveni la postul montan. Când au deschis ușa, cățelul a sărit direct pe scaunul din față, nevrând să mai coboare din mașină. Colegii noștri și-au dat seama că acasă, pentru ea, era în altă parte”, au anunțat jandarmii vâlceni.
„Au lăsat-o pe scaun și au pornit împreună. Peste câțiva kilometri, la Mănăstirea Iezer, jandarmii au oprit mașina, încercând să vadă care este reacția cățelușei. Când au deschis ușa, a sărit imediat jos, de pe locul ei și s-a îndepărtat spre mănăstire, semn că își regăsise casa. Era miezul nopții. Colegii noștri și-au urmat drumul, mulțumiți fiind că au salvat două suflete. Unul le-a mulțumit strângându-le mâna, celălalt a lăsat drept mulțumire, pe scaunul din dreapta, firimituri din biscuiții oferiți de cei care o aduseseră acasă”, au mai punctat, emoționați, jandarmii vâlceni.