29 mai 2023

Sute de amenzi, permise reținute și dosare penale pe șoselele din Vâlcea

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au acționat în perioada 22 – 28 mai a.c., pe drumurile publice din județ, pentru combaterea și prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv abateri ale pietonilor, nererespectarea regimului legal de viteză, depășire neregulamentară și consumul de băuturi alcoolice și alte substanțe interzise la volan.

Astfel, polițiștii au verificat 815 de autovehicule, au legitimat 987 de persoane, au fost efectuate 482 testări alcool și droguri, iar pentru abaterile depistate au aplicat 391 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 113.390 de lei.

Dintre amenzile aplicate, 261 au fost pentru depăşirea cu mai mult de 50 de km/h a vitezei regulamentare, 28 pentru abateri ale pietonilor, 101 pentru abateri ale bicicliștilor și 1 pentru alte nereguli.

Au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 40 de permise de conducere (39 pentru viteză neregulamentară și 1 pentru neacordarea prioritatea vehicule/pietoni).

Exemple:

1. În cursul zilei de joi, 25 mai a.c., ora 21.00, un bărbat în vârstă de 37 de ani, cetățean englez, a fost surprins în trafic de către polițiști din cadrul Poliției Stațiunii Voineasa, în timp ce conducea un motociclupe DN 7, în localitatea Voineasa, aflându-se sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valorea de 0, 61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest sens, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii concentrației alcoolice în organism.

Polițiștii, au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

2. Sâmbătă, 27 mai a.c., un bărbat în vârstă de 34 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost depistatde către polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât emana haleră alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valorea de 0, 42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabiliriii concentrației alcoolice în organism.

Polițiștii, au întocmit dosar penal, în care efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

3. În data de 28 mai a.c., polițiștii Secției nr. 1 Râmnicu Vâlcea au depistat pe DC 18, din comuna Dăești, un bărbat, de 36 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

You May Also Like