Iresponsabil și inconștient, un tânăr de 19 ani s-a urcat drogat la volan, conducând chiar pe un Drum Național. El a fost prins ieri, 22 august a.c., în jurul orei 18:20, când polițiștii rutieri vâlceni l-au oprit în trafic pe Drumul Național 64, pe raza localității Râureni. Tânărul, domiciliat în satul Romanii de Sus din Horezu, conducea un autoturism care circula pe direcția Râmnicu Vâlcea către Drăgășani.
Întrucât în discuția cu polițiștii, tânărul manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat prezența unor substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe.