Doi ani și nouă luni după gratii va sta un tânăr vâlcean, el fiind găsit vinovat într-un dosar penal în care a fost acuzat de furt calificat. Bărbatul în vârstă de 22 de ani, din Călimănești, ar fi comis mai multe infracțiuni de acest gen, motiv pentru care instanța a fost drastică în luarea deciziei.
“În data de 7 martie a.c., polițiștii din cadrul orașului Călimănești au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Brezoi, pe numele unui bărbat de 22 de ani, din orașului Călimănești, județul Vâlcea.
Persoana în cauză a fost condamnată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, cu o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție.
Acesta a fost identificat și reținut în vederea încarcerării în Penitenciarul Mioveni, din județul Argeș” – precizează IPJ Vâlcea.