Week-end-ul trecut, un tânăr din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea, a fost prins de polițiștii din Argeș în timp ce se afla beat la volan. Agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au depistat vâlceanul de 29 de ani, din Drăgășani, județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 65, pe raza localtății Albota, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.