25 iunie 2024

Tânărul care a distrus două bănci în parcul din Călimănești a fost arestat preventiv

La data de 25 iunie 2024, polițiștii Orașului Călimănești au reținut un bărbat bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.

În fapt, la data de 24 iunie, Poliția Orașului Călimănești a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi tăiat cu un motoferăstrău două bănci destinate domeniului public.

Polițiști ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind că este vorba despre un bărbat de 33 de, din orașul Călimănești.

Totodată, s-a stabilit că acesta ar fi adresat amenințări asupra unui minor și asupra unei femei.

În urma probatoriului administrat, față de bărbatul bănuit, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând a fi prezentat procurorului competent în vederea luării unei măsuri legale care se impune.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugerea și amenințarea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Foto: Ilustrativ

You May Also Like