O bătrână a decedat la sfârşitul acestei săptămâni la Căminul pentru vârstnici din oraşul Băbeni. Maria F. – 81 de ani, domiciliată în Călimăneşti şi internată la cămin, a fost găsită moartă de angajaţi, ea fiind ulterior preluată de Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
În urma necropsiei, medicii legişti au constatat că femeia a decedat din cauza unor afecţiuni cronice cardiace şi renale.