10 ianuarie 2020

TRAGEDIE. O mămică a fost găsită moartă în baie la Stroeşti

O tânără de 36 de ani, din comuna vâlceană Stroeşti, a fost găsit moartă în această dimineaţă. Femeia era lăuză, după ce în urmă cu o lună a adus pe lume un bebeluş. Azi însă, şi-a lăsat copilul în grija soţului şi s-a dus să-şi facă o baie. După aproxmativ o oră, rudele s-au îngrijorat când au văzut că nu mai iese din baie şi s-au dus să vadă ce este cu ea. Atunci au găsit-o căzută pe podea, în stop cardio-respirator şi au sunat la 112.

La faţa locului au fost trimise echipaje ale Ambulanţei Vâlcea şi ale SMURD Vâlcea. Au fost efectuate manevre de resuscitare, iar cadrele medicale au solicitat şi un elicopter SMURD în cazul în care manevrele dădeau rezultate. Din păcate însă, femeia a fost declarată decedată, iar acum urmează ca medicii legişti să se pronunţe cu privire la cauzele decesului.

Una dintre suspiciuni ar fi legată de o intoxicare cu monoxid de carbon, în baia unde a avut loc tragedia fiind descoperit un sistem de încălzire a apei instant pe bază de butelie cu gaz. De asemenea, mai există şi suspiciuni cu privire la cauze medicale, însă se va ştii cu certitudine abia după autopsie.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

You May Also Like