UPDATE: Din păcate, bărbatul a murit la spital.
Tentativă de sinucidere în zona Barajului Nord din municipiul Râmnicu Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Nicolae Bălcescu, s-a aruncat în râul Olt , iar pompierii au făcut eforturi imense pentru a-l salva. Omul intrase în stop cardio respirator în momentul în care a fost scos din apă, însă salvatorii au reușit să-l resusciteze și să-l transporte la UPU Vâlcea.
“Pompierii militari vâlceni au intervenit, cu puțin timp în urmă, cu 2 autospeciale de intervenție și o barcă, pentru salvarea unei persoane căzută in râul Olt. La locul evenimentului a fost direcționată și o ambulanță SAJ, cu medic. Persoana a fost extrasă cu celeritate de către echipajele de salvatori și predată echipajului SAJ care a aplicat manevre de resuscitare. Intervenția s-a desfășurat în condiții foarte dificile și riscante, deoarece nu s-a putut ajunge cu barcă, pompierii fiind nevoiți să improvizeze și să salveze persoana din apa foarte rece cu ajutorul echipamentelor din dotarea autospecialelor.
Persoana a început să prezinte funcții vitale și a fost transportată la UPU Vâlcea de către echipajul SAJ” – precizează ISU Vâlcea.