Urmărire ca-n filme pe străzile din comuna Budești, județul Vâlcea. Polițiștii au gonit cu sirenele echipajelor pornite în încercarea de a determina un șofer să oprească pe dreapta după ce acesta nu a vrut să reacționeze la primul semnal al lor. Incidentul a avut loc duminică, 15 iulie 2018, oamenii legii nereușind să-l prindă pe conducătorul auto fugar.
Însă, în urma investigațiilor, polițiștii l-au identificat pe individ după patru zile, l-au depistat și l-au reținut pentru 24 de ore, ei constatând și faptul că omul avea permisul suspendat.
„La data de 19 iulie a.c., polițiștii au reținut un bărbat de 58 de ani, care a fost depistat duminică, deplasându-se la volanul unui autoturism, în comuna Budești, deși avea permisul de conducere reținut.
În fapt, în dimineața zilei de 15 iulie, polițiștii i-au efectuat semnalul de oprire șoferului, acesta refuzând să oprească, motiv pentru care s-a pornit în urmărirea lui, fără a se reuși însă depistarea.
Ulterior, au fost efectuate verificări în bazele de date, constatându-se că bărbatul avea permisul de conducere reținut.
Polițiștii au deschis un dosar penal, șoferul fiind reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cu propunere procedurală” – precizează IPJ Vâlcea.