O ambulanță aflată în misiune a fost lovită noaptea trecută de un autoturism care a făcut o depășire neregulamentară. S-a întâmplat pe DN 67, pe raza comunei Mihăești, iar asistenta de pe ambulanță a fost rănită serios.
În echipajul ce aparține Serviciului de Ambulanță Vâlcea se aflau, pe lângă asistentă și șofer, și un copil cu mâna ruptă, însoțit de bunicul său. Minorul era transferat de la Spitalul Horezu la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Vâlcea. Pe drum, la Mihăești, șoferul unui autoturism a intrat într-o depășire neregulamentară și a virat brusc la stânga, lovind ambulanța. Din fericire, în urma impactului pacientul, bunicul acestuia și șoferul au scăpat nevătămați. Însă asistenta a fost rănită destul de grav la cap, fiind transportată de urgență la spital. Rudele șoferului vinovat de producerea accidentului au făcut scandal și-a fost nevoie de intervenția polițiștilor de la Ordine Publică pentru a detensiona conflictul.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă.
foto ilustrativ