Poliţişti vâlceni au efectuat 2 percheziţii, pe raza localităţii Pietroşani, judeţul Argeş şi au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de un bărbat cercetat pentru înşelăciune.
La data de 8 martie a.c., începând cu ora 6.00, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Călimăneşti, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi, au efectuat 2 percheziţii, la domiciliile lui Z.V.M. şi I.C., ambii din comuna Pietroşani, judeţul Argeş într-o cauză ce are ca obiect de cercetare săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
În fapt, la data de 25 februarie a.c., cei doi bărbaţi au convins o femeie de 85 de ani, din comuna Berislăveşti să le dea un cazan de ţuică pentru a îl repara, promiţând că îl vor înapoia după 3 zile.
Din cercetări a reieşit faptul că, cei doi bărbaţi au valorificat cazanul de ţuică şi nu au mai revenit la femeia vârstnică.
Poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de I.C., de 37 de ani, recidivist. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.
În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta şi recuperarea prejudiciului.