L-a născut, l-a crescut, s-a chinuit o viață întreagă pentru a-i asigura un trai cât de cât decent, iar drept răsplată a primit doar pumni. O femeie de 71 de ani, din comuna Slătioara, județul Vâlcea, a fost snopită în bătaie chiar de fiul ei. Bărbatul în vârstă de 48 de ani era în stare de ebrietate în momentul în care și-a agresat mama. Pentru fapta sa, individul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Măldărești. El acum este acuzat de comiterea infracțiunii de violență în familie.
“În după-amiaza de 5 decembrie a.c, o femeie din Slătioara, a sesizat polițiștii prin apel la numărul unic de urgență 112, că ar fi fost agresată fizic de fiul său, un bărbat de 48 de ani, în timp ce se aflau în curtea gospodăriei în care locuiesc împreună.
Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, față de cel în cauză fiind emis un ordin de protecție provizoriu, iar ulterior s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie. Cercetările sunt continuate de procurori și polițiști, în cadrul dosarului penal” – precizează IPJ Vâlcea.