13 iunie 2017

VÂLCEAN arestat pentru 16 fapte de ÎNŞELĂCIUNE comise în GERMANIA

Un bărbat de 33 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost depistat de poliţişti după ce pe numele spu a fost emis un mandat european de arestare.Vâlceanul a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Germania, el fiind acuzat că ar fi săvârșit 16 fapte de înșelăciuni, cauzând un prejudiciu de peste 55.000 de euro.

„La data de 12 iunie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au depistat, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, un bărbat de 33 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare. Bărbatul era căutat pentru săvârșirea a 16 infracțiuni de înșelăciune, cu un prejudiciu de 55.750 de euro.

În fapt, acesta, împreună cu mai mulți complici, ar fi oferit spre vânzare autovehicule și alte bunuri ori servicii pe diferite platforme de internet, în scopul de a convinge potențiali cumpărători să plătească prețul în avans, oferte care, în realitate, nu existau.

De asemenea, în perioada 1 iunie  – 7 iulie 2015, ar fi deschis mai multe conturi curente la bănci din Karlsruhe – Germania, pentru a fi alimentate cu bani proveniți din infracțiuni de înșelăciune.

Pentru depistarea urmăritului, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în vederea confirmării mandatului european de arestare, fiind reținut pentru 24 ore, urmând a fi prezentat Curții de Apel Pitești, cu propunere de arestare preventivă. În prezent, acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al  I.P.J. Argeș” – precizează IPJ Vâlcea.

You May Also Like