5 iunie 2018

VÂLCEAN urmărit internaţional pentru cinci INFRACŢIUNI GRAVE, prins la Constanţa

Cinci infracţiuni grave ar fi comis în Italia un vâlcean de 44 de ani. Este vorba despre trafic de migranţi, şantaj, furt calificat, fals în declaraţii şi efectuarea unor operaţiuni financiare în scop fraudulos. Ca urmare, autorităţile italiene au emis pe numele bărbatului domiciliat în Râmnicu Vâlcea un mandat european de arestare.

După lungi căutări, poliţiştii români au dat de urmele vâlceanului. Omul a fost prins în data de 4 iunie 2018, la Constanţa, el fiind încătuşat şi prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, procurorii emiţând un mandat de reţinere pe numele său.

You May Also Like