La data de 22 mai, în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Racovița, în timp ce desfășurau activități specifice de patrulare, au depistat în zona barajului Cornet, un autoturism staționat în care se aflau două persoane. În urma legitimării, polițiștii au stabilit identitatea acestora, respectiv o tânără de 24 de ani și un bărbat de 27 de ani, ambii din comuna Racovița.
„În urma controlului asupra autoturismului, au fost descoperite două plicuri cu materie vegetală, despre care există bănuiala că fac parte din categoria celor care produc efecte psihoactive și sunt interzise la deținere. Plicurile au fost ridicate și predate polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor”, ne-au informat polițiștii vâlceni după ce au stricat distracția celor doi amatori de „prafuri”.