Beat la volan, un șofer a fost prins mergând pe contrasens în zona Tic Tac din Râmnicu Vâlcea. Conducătorul auto a fost luat la întrebări de polițiștii locali aflați în patrulare în zonă, fiind preluat ulterior de un echipaj al Poliției Rutiere Râmnicu Vâlcea. Bărbatul a fost testat cu aparatul de alcool test, rezultând o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, drept pentru care s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 N.C.P. conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
„În data de 02.12.2018, ora 23.20, un echipaj al Serviciului Supraveghere, Fluidizare Trafic şi Intervenţie al Direcţiei Poliţiei Locale a Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea a observat pe str. Mihai Eminescu din municipiu un autoturism care se deplasa pe contrasens, după care s-a oprit şi a efectuat manevre de mers înapoi. Întrucât comportamentul conducătorului auto ridica suspiciuni, acesta a fost oprit şi legitimat, ocazie cu care s-a constatat că emana un miros puternic de alcool. În acest context, a fost cerut sprijinul echipajului mixt al Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului şi al Direcţiei Poliţiei Locale” – se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.