12 martie 2021

Bărbat din Frâncești reținut de polițiști pentru două infracțiuni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au reținut pentru 24 de ore, un bărbat din Frâncești, cercetat pentru conducere fără permis și transport ilegal de pește.

La data de 11 martie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică și Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au depistat în municipiul Râmnicu Vâlcea un bărbat de 52 de ani, care conducea o autoutilitară fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate,polițiștii au stabilit că pe numele bărbatului era emis un mandat de aducere, într-un alt dosar penal, în care bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de Deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor obţinute din pescuit, faptă prev. si ped. de art. 64 lit. h din OUG 23/2008 privind Pescuitul şi acvacultura şi Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 din Codul Penal.

În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Serviciului de Ordine Publică au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea pentru 24 de ore a bărbatului, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea.

La data de 12 martie a.c., bărbatul o să fie prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.

You May Also Like