UPDATE: Potrivit IPJ Vâlcea, bărbatul are vârsta de aproximativ 60 de ani, iar acum se fac cercetări pentru a stabili identitatea acestuia. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD care a declarat decesul persoanei în cauză, ulterior aceasta fiind transportată la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea condițiilor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, precum și pentru luarea măsurilor legale care se impun.
Cadavrul unui bărbat a fost observat, în această după-amiaza de luni, 18 iulie 2022, plutind pe râul Olt, în localitatea Călimănești, în amonte de barajul din localitate. La fața locului s-au deplasat angajații ISU Vâlcea, intervenind cu o barcă.
Cadavrul a fost găsit în stare de putrefacție, fiind încă neidentificat.
vom reveni!