2 iulie 2021

Încă trei posturi scoase la concurs de Apavil

APAVIL SA – ANUNȚ

privind scoaterea la concurs a unui post de inginer chimist în cadrul Laboratorului Calitate Apă Potabilă, Valea lui Stan

Concursul constă în probă scrisă și interviu care se vordesfășura la sediul Apavil S.A, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 3-5.

Concursul  se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:- selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de16.07.2021, ora 1200 ;                    – proba scrisă va avea loc în data de 23.07.2021, ora 0900;– interviul se va susține în data de 29.07.2021, ora 0900.

Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este  15.07.2021, ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A., Rm.Vâlcea, str.Carol I nr. 3-5.

Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0250/739580, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530  și  vineri între orele 0700 – 1300.


APAVIL SA – ANUNȚ

Privind scoaterea la concurs a postului de arhivar în cadrul Serviciului Resurse Umane, Salarizare și Arhivă

Concursul constă în probă scrisă și interviu care se vordesfășura la sediul Apavil S.A, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 3-5.

Concursul  se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:- selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de19.07.2021, ora 1500 ;                    – proba scrisă va avea loc în data de 27.07.2021, ora 0900;– interviul se va susține în data de 30.07.2021, ora 0900.

Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este  16.07.2021, ora 1300, la Registratura societății APAVIL S.A., Rm.Vâlcea, str.Carol I nr. 3-5.

Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0250/739580, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530  și  vineri între orele 0700 – 1300.


APAVIL SA – ANUNȚ

privind scoaterea la concurs a unui post de electrician în cadrul Centrului Exploatare Rm. Vâlcea – Sector Rețele Canal

Concursul constă în probă scrisă care se va desfășura la sediul Apavil S.A, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Carol I, nr. 3-5 și probă practică și interviu care vor avea loc în cadrul Sectorului Rețele Canal, situat în Rm. Vâlcea, str. Florilor, nr. 6-8, și la lucrările în desfășurare.

Concursul  se va desfășura în trei etape succesive, după cum urmează:- selecția dosarelor de înscriere va avea loc în data de20.07.2021, ora 1500 ;                    – proba scrisă va avea loc în data de 23.07.2021, ora 0900;– proba practică și interviul se vor susține în data de 29.07.2021, ora 0900.

Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este  19.07.2021, ora 1500, la Registratura societății APAVIL S.A., Rm.Vâlcea, str.Carol I nr. 3-5.

Informații privind condițiile generale, condițiile specifice, dosarul de concurs, bibliografia, desfășurarea concursului și calendarul concursului se pot obține accesând www.apavil.ro sau la Serviciul Resurse Umane, Salarizare și Arhivă, telefon 0250/739580, interior 22. Program de lucru: luni-joi, între orele 0700 – 1530  și  vineri între orele 0700 – 1300.

You May Also Like