16 februarie 2021

INCENDIU la o casă din DRĂGĂŞANI. O femeia a avut nevoie de îngrijiri medicale

Noapte trecută, la ora 00.50, pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în municipiul Drăgășani, str. Gării.

Până la stingerea incendiului, au ars: acoperişul unei case, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa  15 mp.; acoperişul unei anexe(construcție pentru centrala termică), construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa  6 mp. și acoperişul unei anexe (cămară), construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafaţă de circa  4 mp..

A fost necesară intervenţia echipajului SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei, întrucât vecina proprietății afectate a suferit un atac de panică. Nu a fost necesară transportarea la spital. Cauza probabilă, stabilită în urma cercetărilor preliminare, este  neprotejarea termică corespunzătoare a coșului de evacuare a fumului față de materialele combustibile (lemn).

foto arhivă

You May Also Like