19 ianuarie 2021

Infractor din Râmnicu Vâlcea, prins la Brașov. Polițiștii au descins și la concubina lui

Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat și tentativă la furt calificat. El a fost prins ieri în Brașov, polițiștii din Vâlcea susținând că individul, în perioada iunie 2020 – ianuarie 2021, ar fi pătruns în 5 locuințe și o societate comercială din Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Bărbatul a cauzat un prejudiciu de 7.000 de lei.

“Tot ieri, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară în municipiul Brașov, la locuința concubinei bărbatului.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul de 36 de ani, a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată (6 acte materiale).

În cauză cercetările continuă, pentru probarea întregii activități infracționale a bărbatului.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Brașov, Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov și Direcția de Operațiuni Speciale I.G.P.R.” – se arată în comunicatul de presă al IPJ Vâlcea.

You May Also Like