22 ianuarie 2018

ANCHETĂ la COLEGIUL „MATEI BASARAB” din RÂMNICU VÂLCEA

Momentul mult aşteptat de profesori şi părinţi a sosit. Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a început procedurile de cercetare la Colegiul de Informatică „Matei Basarab” (Pedagogic) din Râmnicu Vâlcea, ca urmare a numeroaselor reclamaţii împotriva conducerii unităţii de învăţământ. Decizia a fost luată la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie din cadrul ISJ Vâlcea din data de 9 ianuarie 2018, propunerea constituirii comisiei de cercetare ajungând recent şi la Pedagogic.

Acum, urmează ca membrii Consiliului de Administraţie de la „Matei Basarab” să ia act de decizia ISJ şi să constituie o comisie de cercetare la nivelul unităţii, din care va face parte şi un reprezentant al Inspectoratului (probabil că va fi vorba de unul dintre cei doi inspectori de la Management).

Conform surselor noastre, reclamaţiile care au stat la baza propunerii constituirii unei comisii de cercetare sunt făcute de profesori. Cadrele didactice reclamă faptul că sunt supuse la numeroase umilinţe din partea directoarei, dar există şi sesizări cu privire la gestionarea deficitară a managementului la nivelul şcolii.

Sperăm ca, la fel cum a fost şi în cazul liceelor „Oltchim” şi „Victor Giuleanu”, să se facă lumină şi la „Pedagogic” în urma anchetei, aici existând o stare conflictuală de foarte mult timp care, în mod cert, afectează procesul de învăţământ.

După cum bine se ştie, în luna octombrie 2017, chiar prefectul de Vâlcea, Florian Marin, a solicitat public o serie de rapoarte de la Colegiul „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea după ce conducerea şcolii a fost acuzată de discriminare, reprezentantul Guvernului ameninţând că va chema Corpul de Control al ministrului Educaţiei, el constatând că sunt probleme serioase la unitatea de învăţământ respectivă.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like