12 iulie 2023

Cioacă dă lovitura! Hotel de cinci stele și sute de apartamente la Râmnicu Vâlcea 

Omul de afaceri Florin Cioacă pregătește două proiecte ambițioase, de referință pentru industria Horeca și piața imobiliară din Vâlcea. Cunoscutul dezvoltator imobiliar este în faza de avizare a unui complex imobiliar în cartierul Ostroveni, pe strada Ion Creangă, lângă Bulevardul Dem Rădulescu. În detaliu, este vorba despre cinci blocuri (foto 1) ce vor însuma nouă scări, fiecare apartament având aferent un loc de parcare. Aceasta va fi construită teran și subteran. În mijlocul complexului se va construi un centru spa ce va rămâne în administrarea asociației de locatari. De asemenea, complexul prevede și o grădiniță privată. Proiectul se întinde pe 2,2 hectare, iar timpul efectiv de lucru este estimat la aproximativ patru ani. Conform estimărilor, acolo vor fi construite 500 de apartamente, unele cu două, altele cu trei camere. Cele cu două camere vor avea între 60 și 70 de metri pătrați, iar cele cu trei camere se vor întinde pe 90 – 100 mp. Pentru fiecare scară, la ultimul etaj, vor exista penthouse – uri cu scară interioară și terasă. Cele 42 de penthouse – uri ale proiectului vor avea fiecare patru – cinci camere, 120 mp utili plus terase impresionante de încă 100 mp. 

Al doilea proiect (foto 2) va fi construit lângă Maternitatea Vâlcea – pe fostul teren al Petrom – pe 1,2 ha. Este vorba despre un hotel pe care Florin Cioacă îl anunță de cinci stele, cu P+10. Pentru a înlătura orice discuție despre PUZ, este de menționat că afaceristul a achiziționat terenul cu un PUZ ce permitea regim de înălțime P+14. Deci nu va fi necesară votarea de Consiliul Local a unui alt PUZ. Pentru hotel vor exista circa 65.000 mp construibili împărțiți în camere, garsoniere și apartamente. Un total de 500 de unități de cazare. ,,Vâlcea duce lipsă de apartamente și garsoniere în regim hotelier. La concluzia aceasta am ajuns după ce am studiat piața imobiliară și m-am gândit ca hotelul să aibă multe asemenea spații de cazare” – a spus Florin Cioacă. Lângă hotel se vor mai construit o clădire de birouri pe care dezvoltatorul a gândit-o ca sediu de firme și centru de afaceri, dar și o altă clădire cu centru spa, fitnes, restaurant etc. Și acest proiect se află tot în faza de avizare, iar Cioacă promite că în 2023 vor începe 100% lucrările. Cele două șantiere, ce vor dura aproximativ patru ani fiecare, vor asigura 300 de locuri de muncă (personal calificat și necalificat).

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like