15 septembrie 2016

CONFLICT între director şi profesori la Şcoala Nr. 4 din RÂMNICU VÂLCEA           

 

Sămânţă de scandal la Şcoala Gimnazială Nr. 4 din Râmnicu Vâlcea, acolo unde directorul a intrat în conflict cu profesorii. Nemulţumirile conducerii unităţii de învăţământ ies la iveală în special noaptea, atunci când directorul Mihai Fârtat le trimite mesaje dure profesorilor prin intermediul unui grup cu circuit închis de pe Yahoo, un grup ce poartă denumirea „profesori_Scoala4RmValcea@yahoogroups.com” şi este administrat chiar de şeful şcolii.

În fapt, controversele au început chiar înainte de începerea anului şcolar, când cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 din Râmnicu Vâlcea au primit un mesaj de la director, în care erau certaţi de mama focului pentru că nu au ridicat manualele şcolare. Ceea ce i-a revoltat pe profesori a fost faptul că directorul Fârtat şi-a început prelegerea printr-un moto, făcându-i indirect pe toţi profesorii „boi”.

„Un grup de cadre didactice al Şcolii Gimnaziale Nr.4 Rm. Vâlcea vă trimite conţinutul unui mail cu titlul ‹Nedumirire perpetua!› trimis de d-l director Fârtat Mihai către toate cadrele didactice înainte de începerea anului şcolar. Poate prin intermediul d-voastră îi transmitem d-lui director că cel puţin noi, cei care am hotărât să facem cunoscut  unul dintre conţinuturile mesajelor d-lui director, nu ne simţim ‹BOI›. Puteţi verifica conţinutul şi altor mesaje trimise de obicei între orele 22.00-2.00”- ne-au scris profesorii de la Şcoala Nr. 4.

Directorul, nemulţumit de comportamentul anumitor profesori

În ceea ce priveşte mesajul directorului Mihai Fârtat, în rândurile de mai jos îl puteţi citi în integralitate. Cu excepţia moto-ului, care nu este prea inspirat, mesajul este unul pertinent, aducând în vederea profesorilor că sunt probleme ce trebuie rezolvate în beneficiul elevilor şi că anumite comportamente nu fac decât rău unui întreg colectiv. Iată mesajul:

„Motto:

‹Aşa e soarta boului, viţel adult

Să stea la poarta noului niţel mai mult.›

Stimate colege,

Am mai multe nedumeriri determinante de comportamentele unor cadre didactice:

  1. Dacă un profesor doreşte să mute materialul didactic dintr-o sală în alta, pe 6.09, cum şi când crede că se mai poate repara tencuiala dacă smulge, cu gletul de pe perete, mai multe obiecte prinse cu adeziv siliconic, cum se simte colegul/colega care rămâne cu pereţii sculptaţi?
  2. Dacă termenul pentru ridicarea manualelor a fost comunicat – joi, 1.09.2016, ora 10.00 – ca fiind VINERI, 2.09.2016, ora 14.00, de ce laboratoarele de fizică şi biologie (folosite TEMPORAR drept depozite de manuale şcolare), de ce sus-numitele laboratoare sunt încă blocate cu manuale neridicate? Nedumerirea este susținută și de faptul că doar două clase nu au încă sălile de clasă operaționale, ceilalți învățători/diriginți având la dispoziție, FIECARE, câte o sală, dulapuri confecționate după modelele și la dimensiunile solicitate de dascăli.
  3. Dacă au fost anunțate – în CP – criteriile de constituire a formațiunilor de studiu, iar listele cu componența claselor de început de ciclu sunt afișate la avizierul școli, de ce un cadru didactic admite să se descalifice furnizând unor părinți sau altor persoane care nu sunt direct interesate informații false, opinii neprofesioniste etc?

Dar … nu cred că trebuie să vă preocupe prea mult nedumeririle personale, mai curând imaginea NOASTRĂ de dascăli, respectiv a ȘCOLII noastre.

Prin urmare:

  1. Până mâine, 7.09.2016, ora 10.00, manualele pot fi ridicate de la cele două laboratoare, după această oră, laboratoarele intră în procesul de pregătire pentru începerea anului școlar, deci nu vor mai depozita manuale.
  2. Până mâine, 7. 09.2016, ora 16.00, colegii care efectuează deplasări de la domiciliu -situat în altă localitate – și locul de muncă și îndeplinesc toate condițiile pentru decontarea acestor cheltuieli, vor adresa o cerere, însoțită de documentele justificative, înregistrată la secretariatul școlii.

III. Pentru orice operație/fază/acțiune de pregătire a noului an școlar, vă rog, pe FIECARE, să vă gândiți și la ceilalți.

  1. EMPATÍE s. f. (psih.) identificare, prin trăire, cu alte persoane, cu eroii cărților etc.; interpretare a eului altora după propriul eu. ◊ transpunere simpatetică în obiectele exterioare. (DEX)

Mulțumesc!

Mihai Fârtat”.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like