23 februarie 2021

CORUPȚIE la VÂLCEA. Un pădurar a luat șpagă 200 de lei pentru a lăsa hoții de lemne să taie arbori

S-a mânjit pe mâini pentru o sumă de mizerie, iar acum a ajuns în faţa instanţei de judecată. Vorbim despre pădurarul Marian P., din cadrul Ocolului Silvic Călimăneşti, care, pentru suma de 200 de lei (negociată de la 300 de lei), le-a permis hoţilor de lemne să intre în pădure şi să taie arbori fără drept. Culmea, el a fost dat în gât la Direcţia Generală Anticorupţie Vâlcea chiar de cei pe care-i lăsa să fure arbori, după ce le-a mai cerut bani.

Cei doi mituitori şi, în acelaşi timp, hoţi de lemne s-au ales cu o soluţie de „clasare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, faptă prevăzută de art. 290 al.1 C.P., întrucât există cauza de nepedepsire, prevăzute la art. 290 al.3 C.P.”, după ce au denunţat fapta organelor de urmărire penală, „înainte ca acestea să se fi sesizat cu privire la această faptă”.

În schimb, pădurarul Marian P. a fost trimis în judecată sub acuzaţia de luare de mită, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea. Prima înfăţişare a procesului pe fond a avut loc pe data de 10 februarie 2021.

Mită pentru a tăia arbori ilegal

În fapt, la data de 08 martie 2019, pădurarul Marian P. a pretins 300 lei, acceptând în final să îi remită doar 200 lei, sumă pe care a şi primit-o efectiv în aceeaşi dată în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu. El le-a permis hoţilor de lemne să taie şi să îşi însuşească material lemnos fără drept din pădurea Obştii Rădăcineşti de pe raza comunei Berislăveşti, aflată în proprietate privată. Mai mult, pădurarul a emis în fals un alt aviz de însoţire a materialului lemnos, necesar pentru transport pentru data de 09 martie 2019, ocazie cu care a mai cerut încă 200 de lei. Numai că, în loc de bani a primit o plângere la DGA.

„La data de 20.03.2019, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Vâlcea s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 08.03.2019, pădurarul P M, din cadrul Ocolului Silvic Călimăneşti, a pretins o sumă de bani şi a primit efectiv suma de 200 de lei de la numiţii P.V.O. şi C.I.I. (câte 100 de lei de fiecare) pentru a le permite acestora să taie din fondul forestier de pe raza comunei Berislăveşti, arbori nemarcaţi şi pentru a le emite aviz de însoţire a materialului lemnos, precum şi cu privire la faptul că acelaşi pădurar, P. M., le-a pretins celor doi şi o altă sumă de bani pentru a îi lăsa să taie ilegal arbori nemarcaţi, respectiv pentru a le întocmi aviz de însoţire şi în ziua următoare, de 09.03.2019. (…) Cei doi arbori specia anin şi cireş nu erau marcaţi, inventariaţi, exploataţi legal, iar pădurarul P. M. nu avea voie să comercializeze material lemnos din pădurea Obştii decât din rampa primară, la cererea expresă şi cu ştiinţa acestei Obşti, doar către membrii Obştii sau persoane agreate de această obşte, mituitorii nefigurând printre persoanele care aveau dreptul de a achiziţiona material lemnos” – se arată în rechizitoriul procurorilor vâlceni.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like