6 iulie 2021

Crimă administrativă! Useristul de la Transporturi refuză drumul expres pentru Vâlcea

Marți, 6 iulie, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a dat o veste groaznică pentru județul Vâlcea. Useristul a anunțat că va fi scoasă la licitație modernizarea și lărgirea Drumului Național (DN) 73C și că aceasta va fi legătura dintre municipiul Râmnicu Vâlcea și autostrada Sibiu – Pitești. Prin această veste ministrul ne spune clar că s-a renunțat la construirea unui drum expres. Diferența dintre un drum expres și un drum național, oricât ar fi acesta de lărgit, este uluitoare. Drumul expres înseamnă cel mai scurt traseu, nu plin de curbe și serpentine. Oricât s-ar lucra la lărgirea unui drum național, acesta nu poate avea parametrii unui drum expres. Sunt concepte diferite, sunt gândite altfel, este cu totul altceva. Dacă useristul Drulă nu bugetează acum un drum expres și se încăpățânează să lege capitala județului Vâlcea de autostrada Sibiu – Pitești printr-un drum național, situația este foarte gravă. În mod evident, niciodată (sau cel puțin pentru câteva generații de acum înainte) nu se va mai bugeta un drum expres între Râmnicu Vâlcea și Tigveni (punctul pe unde trece autostrada), motivându-se că deja s-au alocat fonduri pentru modernizarea și lărgirea DN 73C. Iar aceasta ar fi o catastrofă pentru un județ care și așa are atâtea probleme din cauza infrastructurii (de la hiperaglomerație, până la lipsa acută a locurilor de muncă). 

Împotriva hotărârii ministrului Cătălin Drulă trebuie să se ridice întreaga clasa politică vâlceană. Toți parlamentarii ar trebui să știe că nu mai e loc și timp pentru nicio altă declarație politică pe Facebook. Vectorii numărul unu ai administrației publice locale, președintele CJ Constantin Rădulescu și primarul Râmnicului Mircia Gutău, vor trebui să dea cu pumnul în masa ministrului chiar dacă acesta nu are culoarea politică a partidelor lor. Desigur, cei mai importanți sunt useriștii. Președintele USR Vâlcea, Andrei Gheorghiu, și deputatul Marian Lazăr se prezumă că ar avea trecere la Drulă, că e de-al lor. Câtă trecere vor avea cu adevărat, dar și cât se vor sinchisi cei doi pentru a rezolva această problemă vitală a județului, vom vedea. Argumentul că o modernizare și lățire a DN 73C nu poate sta în picioare. Cum a trăit Vâlcea atâția ani fără legătură directă la autostradă mai poate să trăiască un an sau doi. Cealaltă varianta ar fi un compromis definitiv, de nereparat, și județul nostru ar fi legat de autostrada Sibiu – Pitești printr-un drum național care nu ar rezolva aproape deloc problemele actuale. 

Acesta este punctul cel mai fierbinte al administrației și politicii locale. Până la rezolvarea sa, orice altă problemă din acest moment este desuetă și nu face decât să distragă atenția de la ,,mărul otrăvit” oferit județului Vâlcea de ministrul Drulă. Nici varianta protestelor masive sprijinite de clasa politică, dar și de societatea civilă, nu e de ocolit. Orice ,,glonț” tras în favoarea construirii unui drum expres Râmnicu Vâlcea – Tigveni este necesar și binevenit. Din partea oricui.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like