Mişcare surprinzătoare a sindicaliştilor din învăţământul vâlcean, ei atacând în instanţa contenciosului – administrativ decizia Consiliului Local din Râmnicu Vâlcea de desfiinţare a liceelor „Oltchim” şi „Henri Coandă”. Acelaşi demers va fi făcut şi în cazul avizului acordat de membrii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea. Sindicaliştii solicită suspendarea actului administrativ, considerând că hotărârea CL este una nelegală.
„Sindicatul Personalului din Invățămantul Preuniversitar Valcea a atacat in contencios administrativ Hotărarea Consiliului Local al Municipiului Rm.Valcea cu nr.941 din 14.12 .2017, respectiv art.2, punctele c) si d) ,care se referă la propunerea de reorganizare prin divizare totală a Liceului Tehnologic „Henri Coandă ” și a Liceului Tehnologic „Oltchim”, cerand, in prima etapă, suspendarea actului administrativ mai sus menționa. Conducerea sindicatului a luat act cu surprindere de această hotărare pe care o consideră nelegală si netemeinică pentru multe motive, care sunt puse in evidență, atat in plangerile administrative prealabile cat si in actiunile depuse la Tribunalul Valcea. De asemenea sindicatul va ataca- in termen legal și Hotărarea Consiliului de Administratie al I.S.J. Valcea din 15.12.2017, prin care s-a acordat avizul conform pentru divizarea totală a celor două unități-practic fiind vorba de desfințarea lor” – a anunţat biroul de presă al Sindicatului Personalului din Învățămantul Preuniversitar (S.P.I.P.) Vâlcea.