Cazul de TBC de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnic Vâlcea, acolo unde o elevă de clasa a XI-a a fost diagnosticată cu această boală, a deschis Cutia Pandorei în această unitate de învăţământ. Nu puţini au fost cei care afirmă că, de fapt, conducerea şcolii ar fi vrut să muşamalizeze acest incident, în condiţiile în care nici Inspectoratul Şcolar Vâlcea şi nici părinţii elevilor din şcoală nu au fost anunţaţi cu privire la boala minorei. Mai mult, deşi fata a fost internată încă de săptămâna trecută, abia luni, 13 februarie 2017, a fost anunţat şi DSP-ul.
Aşadar, totul a fost învăluit în mister în privinţa acestui caz de TBC de la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab”, iar acum începem să înţelegem de ce!? Ei bine, în urmă cu puţin timp, pe adresa de mail, am primit scrisoarea unor elevi de clasa a XI-a, colegi cu adolescenta diagnosticată cu TBC, care fac o serie de dezvăluiri şocante. Copiii spun că sunt ameninţaţi, jigniţi şi persecutaţi de conducerea şcolii şi de noul lor diriginte pentru a nu vorbi despre acest caz.
Fără alte comentarii, vă lăsăm să citiţi scrisoarea elevilor în integralitate:
„Sunt o persoana din clasa a 11a din CNIMB, unde este cazul de TBC. Vreau sa va ofer câteva detalii legate de ce se întâmplă în şcoală noastră. În primul rând nu folosesc adresa mea personală fiindcă am fost ameninţaţi sa nu dezvăluim astfel de lucruri.
Cazul de TBC a fost confirmat de o foarte mare perioada de timp, dar noi, colegii ei, am aflat abia luni și atunci de la alți colegi care au fost luați de-o parte pe coridor de către doctora şcolii. Nimeni, absolut nimeni nu ne-a atenționat asupra faptului ca exista pericolul virusului, chit ca in realitate şcoala a fost anunțată din prima zi când colega mea a fost depistata. După aflarea vestii, colegii mei, din proprie inițiativa și-au achiziționat măști și mănuși sterile, dar au fost numiți nesimțiți și <figuranți>, fiindcă <oricum dacă ați luat deja virusul, este prea târziu pentru prostiile astea>.
Vreau sa spun ca noua diriginta (schimbată printr-un joc de putere josnic, minciuni și fals in declarații) nu ne-a atenționat și ne jignește indirect la fiecare ocazie, când vine vorba de măsurile luate de colegii mei când au dorit sa se protejeze.
Marți, ieri, după publicarea articolului pe site-ul dvs., am primit o vizita din partea sub-directoarei Preda care a făcut un circ imens fiindcă s-a aflat in presa, iar toţi din clasa <am pus-o cu ea>. Suntem presați de trei persoane sa ajutam la mușamalizarea cazului: <Doamna Dirgintă Văcăreanu, Doamna Sub-directoare Preda și Doamna Directoare Calota>.
Pentru a ne face sa ne luam gândul de la ce s-a întâmplat, eu şi restul fetelor am fost puse sa îi căutăm un cadou colegei şi de a strânge banii pentru acesta de la restul persoanelor, fiind in mod indirect obligate sa dea.
Mai mult decât atât, suntem obligaţi să intrăm în contact unii cu alţii, iar în continuare părinţii noştri nu au fost anunţaţi pentru <a nu fi speriaţi de un lucru aşa minor>. Îmi este frică să deschid gura, fiindcă mereu am fost ameninţaţi să nu o facem, dar de la încetarea mandatului doamnei Claudia Bârzan, lucrurile au luat o întorsătura FOARTE proastă şi apariția abuzurilor din partea Doamnei Văcăreanu.
Sper ca acest mesaj de ajutor și informare către dumneavoastră sa schimbe ceva la şcoală acesta la care eu vin cu frica de a nu lua o boala care nu este normala pentru anul in care suntem”.
Atitudine nedemnă de un director al Danielei Calotă
Aşa cum este normal după asemenea dezvăluiri şocante, am dorit să luăm un punct de vedere şi de la directorul Colegiului Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, Daniela Calotă (foto dreapta sus). Evident că nu am reuşit, pentru că atitudinea dânsei a fost una care nu face cinste niciunui cadru didactic, cu atât mai mult unui manager de instituţie publică. Daniela Calotă încă nu realizează că în mâinile ei se află vieţile a mii de copii, iar răzbunările şi interesele personale sau de grup nu-şi au locul în această funcţie. Revenind însă, directorul unităţii de învăţământ practic ne-a închis telefonul în nas, susţinând că am sunat-o pe numărul ei personal şi că o deranjăm. Degeaba am încercat să îi explicăm frumos că a fost singurul număr de telefon pe care colegii ei din învăţământ îl aveau la dispoziţie, pentru că ne-am trezit vorbind siguri.
„M-aţi sunat pentru un interviu în calitate de director al Colegiului Matei Basarab? Vreau să vă spun că acesta este telefonul meu personal şi vă rog frumos să nu mă mai deranjaţi pe telefonul meu personal. Faceţi adresă către unitatea de învăţământ pe care o reprezint” – ne-a spus Daniela Calotă.