Prezentă în județul Vâlcea, Raluca Turcan – ministrul Muncii, a anunțat vineri, 23 aprilie 2021, că angajații din subordinea sa, mai precis cei care fac parte din Corpul de Control al ministrului, au declanșat o anchetă la ITM Vâlcea. În ultimii ani, în cadrul acestei instituții au avut loc o serie de incidente grave, ajungându-se chiar și la acte de violență între adjunct și inspectorul șef sau la proteste interne. Mai mult, recent, ITM Vâlcea a aplicat o amendă record, destul de controversată, unei instituții publice din județ. Este vorba despre o sancțiune de 1,2 miliarde de lei vechi dată Direcției Județene de Statistică.
Toate aceste aspecte, dar și multe altele vor fi anchetate de Corpul de Control al ministrului Muncii.
”Referitor la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vâlcea, am solicitat Corpului de Control să facă o anchetă și voi prezenta rezultatele acestei anchete. Am primit informații că aici lucrurile nu sunt chiar în regulă și instituția nu este foarte eficientă. Corpul de Control are un mandat bine definit și nu se referă doar la relațiile dintre angajați” – a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
23 aprilie 2021