Deși s-au vehiculat alte nume pentru funcția de prefect al județului Vâlcea, funcție ce i-a revenit PSD-ului în urma negocierilor de la nivel central, iată însă că social – democrații vin cu o propunere surpriză.
Președintele PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, anunță că omul potrivit pentru cel mai “înalt” scaun de la Prefectură este Alin Voiculeț (foto sus), actualul director al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea. Mai mult, pentru funcția de subprefect, social-democrații o scot la înaintare pe Florentina Călin (foto jos), o necunoscută în politică autohtonă până acum.
“Alin Voiculeț are 46 de ani, este economist de profesie, iar în prezent ocupă funcția de director general al CAS Vâlcea, instituție în care lucrează de peste 22 de ani.
Florentina Călin are 45 de ani, este de profesie jurist, a lucrat peste 13 ani la SC ENERGOMONTAJ SA, dar și în cadrul unei primării din județul Vâlcea, iar în prezent este inspector social superior la AJPIS Vâlcea.
Cei doi nominalizați sunt, așadar, persoane care pot îndeplini fără probleme funcțiile de prefect, respectiv, subprefect ai județului Vâlcea” – se arată într-o informare de presă a PSD Vâlcea.